Ce Spun Altii Despre Noi

“Şcoala Primară “Harul” este un loc al siguranţei, unde copiii sunt crescuţi într-un mediu plin de dragoste şi unde li se oferă o educaţie de prestigiu, atât din punct de vedere intelectual cât şi spiritual. A fost o reală plăcere să vizităm această şcoală. Cheia succesului acolo o constituie directorul şi cadrele didactice care servesc drept modele pentru elevi, în parteneriat cu părinţii. Dacă ar fi să aleg o şcoală pentru copiii sau nepoţii mei, mi-ar plăcea să-i ştiu la una ca aceasta.”
Alan Brown
Director regional,
Asociaţia Europeană a Şcolilor Creştine Internaţionale, Budapesta, Ungaria
Lugoj 16.03.2010

“Noi, toţi din Colorado, am fost foarte încântaţi de atmosfera de dragoste şi grijă pentru copiii de la Şcoala Primară “Harul”. Facilităţile sunt foarte bune şi sălile de clasă sunt frumos echipate, dar ceea ce ne-a impresionat în mod deosebit a fost consacrarea evidentă a personalului şcolii faţă de misiunea şcolii şi dragostea arătată faţă de copii. Copiii care frecventează Şcoala Primară “Harul” vor fi bine instruiţi, bine îngrijiţi şi mult iubiţi – ce altceva ar putea cere un părinte? Cel mai mare avantaj dintre toate este că elevii de la Şcoala Primară “Harul” vor fi încurajaţi să cunoască şi să înveţe valorile creştine şi astfel vor dobândi o temelie solidă nu doar pentru viaţa aceasta, ci şi pentru eternitate. A fost un privilegiu şi o reală binecuvântare pentru noi să fim parte din comunitatea şcolii, chiar şi pentru scurt timp.”
Erik Ritschard
Director
Academia Darren Patterson,
Colorado, USA
Lugoj, 25.06.2010

“A fost o bucurie deosebită să fiu implicat încă de la început în Şcoala Primară “Harul”. Am văzut cum Dumnezeu, în mod miraculos, a suplinit toate nevoile. În aceşti ani de când sunt implicat în şcoala din Lugoj, am conştientizat cu ardoare planul special pe care Dumnezeu îl are cu această şcoală. Când noi ne implicăm în vieţile copiilor şi în ale părinţilor într-un mod personal, producem un impact important atât pentru lumea aceasta cât şi pentru veşnicie. Fiecare generaţie are responsabilitatea de a produce un impact prin mesajul speranţei, în vieţile celor cu care intră în contact. Biserica “One Heart “ a fost devotată acestui proiect deoarece credem că este o oportunitate care schimbă vieţi! Viitorul este strălucit şi vă încurajez să vă implicaţi într-una din cele mai bune şcoli din Europa.”
Gearl Spicer
Pastor – Biserica ‘One Heart’ –
Atlanta,Georgia
Lugoj, 20.06.2011

“Aceasta este prima mea vizită la Şcoala Primară “Harul”, şi sunt foarte impresionată de tot ce am vazut până acum. Este o clădire foarte drăguţă şi curată, plină de viaţă, culoare şi creativitate. Pe parcursul interacţiunii mele cu personalul şi elevii am simţit o mare dragoste şi dorinţă pentru educaţie. Atât dragostea cât şi dorinţa pentru educaţie au fost exprimate de educatori şi reflectate în atitudinea elevilor. Am văzut elevii implicaţi total în activităţile educaţionale şi în acelaşi timp făcându-le plăcere să participe. Este evident că elevii sunt trataţi cu mult respect aici, respect care vine din valoarea pe care fiecare profesor o vede în elevii săi. Copiii care se simt valoroşi au un puternic respect de sine şi acesta îi ajută să fie încrezători în tot ce fac şi spun. Acest comportament, pe nesimţite, îi ajută să devină adulţi cu principii înalte şi valori morale. Mai doresc să adaug un lucru care m-a impresionat: legătura strânsă şi caldă dintre elev şi profesorul său. Felicitări tuturor care aţi trudit ca să faceţi ca această şcoală să devină realitate.”
Rodica Negrea
Director General al Serviciului de Protecţie a Copilului, Judeţul Timiş
Lugoj, 16.12.2011

“Cea mai importantă instituţie din viaţa unui om este şcoala. Dacă educaţia primită în şcoală este însoţită de un parteneriat bun între biserică şi familie, atunci copilul are şanse mari să devină un om adevărat cu multe cunoştinţe achiziţionate şi cu credinţa primită.”
Cu deosebită consideraţie,
Mariana Eftimie
Inspector General al Inspectoratului Şcolar al judeţului Timiş
Lugoj, 10.03.2010

“Cei ce nu cred în miracole pot să viziteze Şcoala Primară “Harul” şi să vadă unul cu ochii lor”.
Steven Auschnit
Lugoj, 15.08.2012

“Sfârşitul unui început este întotdeauna un nou început… A face ceva, orice, înseamnă a construi pas cu pas ! Aici, la Şcoala Primară “Harul” se simte căldura, liniştea şi pacea care ar trebui să fie mult mai des întâlnite în această lume. Plec de aici cu nostalgia adolescenţei şi cu un sentiment de “În siguranţă”. Felicitări pentru tot ce aţi construit.”
Elizabeth Ungureanu
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”

“Descinderea noastră în minunata dumneavoastră şcoală a fost o bucurie nemărginită a sufletului şi a ochiului. Am cunoscut adevărata şi întreaga calitate umană, veritabili educatori, înzestraţi cu viziune şi talent, oameni binecuvântaţi de “CEL DE SUS” şi care aduc binecuvântare.”
prof. Jeni Boicu
Liceul Teoretic Nicolae Iorga Botoşani
Lugoj, 15.09.2012

“Mă bucur pentru ocazia pe care am avut-o să vizitez Şcoala Primară “Harul”. Sunt deosebit de onorat să ştiu că această şcoală colaborează cu mai mulţi parteneri din Statele Unite ale Americii. Aveţi o şcoală foarte frumoasă în care se vede că elevii învaţă cu plăcere şi au liniştea de care au nevoie pentru a creşte, atât intelectual, cât şi spiritual şi fizic. Totodată, mă bucur să văd că aţi reuşit să construiţi/renovaţi această şcoală pe ruinele vechi ale şcolii evreieşti din oraşul dumneavoastră. Felicitări şi mult succes în viitor!”
Micah Savidge
Consilier Politic
Ambasada Statelor Unite ale Americii
Lugoj, 15.09.2012